Bianca Ardelean

Bianca Ardelean - Avocat Cluj

Bianca Ardelean, este membru în cadrul Baroului Cluj și din anul 2018 face parte din echipa Berindean SCA, fiind avocat colaborator.

După finalizarea studiilor de licență din cadrul Universității Babeș-Bolyai Facultatea de Drept în anul 2017 și a celor de Master din cadrul aceleiași facultăți, specializarea Dreptul european și național al afacerilor, s-a îndreptat spre o carieră în domeniul avocaturii, urmându-și visul din copilărie.

Domeniile de interes sunt în aria dreptului familiei – divorțuri, stabilire pensie de întreținere, program de vizită minori – dar și drept societar, fiind responsabilă în cadrul Berindean SCA de relația cu ORC Cluj, precum și în procedura executării silite. Totodată, se specializează pe drept comercial – recuperare de creanțe și contracte speciale.

În timpul facultății a participat la mai multe stagii de practică, această activitate formându-i o viziune clară asupra domeniului juridic în general și dezvoltându-i abilitățile organizatorice.

Scopul său este identificarea celei mai bune și eficiente strategii pentru client și de a oferi o soluție rapidă și concisă problemei ce i s-a dat spre rezolvare. Este o fire foarte veselă, una din pasiunile ei fiind jocurile distractive.

Contact

contact

B-dul 21 Decembrie 1989
nr. 129, sc. 3, ap. 53
400604 Cluj-Napoca
România

Tel +40 737 847527
Fax +40 378 106190

site avizat de Baroul Cluj, prin Hotărârea nr. 16/21.02.2018

Berindean SCA is member of Worldwide Offices Associated